Casa muzeu din Cristian, singura casă monument istoric din judeţul Sibiu, amenajată ca muzeu
Casa muzeu din Cristian, str. IV, nr. 29 situată în imediata apropiere a Primăriei Comunei Cristian, pe axa centrală a localităţii, ce uneşte biserica evanghelică de centrul administrativ. Imobilul este monument istoric cu codul SB-II-m-B-12368. Casa având o arhitectură în stil francon, este situată în zona de protecţie a centrului istoric al comunei Cristian, zonă reglementată prin Planul Urbanistic General (PUG-ul) comunei Cristian.
Se cunosc o parte din vechii proprietarii ai imobilului: Benning Ştefan senior (1892), Benning Ştefan Junior (1909), Biserica evanghelică din Cristian (din 5 decembrie 1930), Statul român (începând din 1946), C.A.P. Cristian (Din 21.04.1992), în prezent proprietar fiind Primăria comunei Cristian. Se estimează că a fost construită în sec. XVIII-lea, Justificarea datării bazându-se pe analogii constructive şi funcţionale cu alte imobile cu datare certă, pe cercetare materialelor şi ornamenticii, precum şi pe faptul că imobilul apare în cartarea josefină a localităţii, efectuată în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Muzeul sătesc din Cristian a fost inaugurat la 10 iulie 1969, în cadrul festivalului cultural „Cibinium – 69”, odată cu muzeul de la Gura Rîului. Reproducem parţial articolul:
„Cele două unităţi completează şirul muzeelor de acest gen, mai vechi sau mai recente, din această parte a ţării: binecunoscutul muzeu etnografic de la Răşinari, muzeul cu caracter pastoral de la Poiana Sibiului, muzeul etnografic de la Galeş-Sălişte cu colecţii valoroase mai cu seamă din domeniul meşteşugurilor şi muzeul din Cîrţişoara cu colecţii de artă populară specifice, cu valoroase icoane pe sticlă lucrate de vestitul zugrav Matei Ţimforea şi cu numeroase documente privind viaţa lui Badea Cîrţan.
Trebuie să subliniem faptul că toate cele şase muzee locale săteşti s-au înfinţat în anii puterii populare, dintre care două în 1967/1968 (cele din Galeş şi Cîrţişoara), iar în 1969 cele de la Gura Rîului şi Cristian.
Merită să mai arătăm că toate aceste muzee s-au născut din dragostea unor entuziaşti pasionaţi pentru trecutul, cultura şi arta populară, sprijiniţi într-o măsură tot mai mare de locuitorii satelor respective.
Fiecare din cele şase muzee săteşti are un profil propriu datorită tocmai dorinţei de a reda ceea ce are mai propriu, specific, valoros şi autentic localitatea respectivă.
Nu este întâmplător nici faptul că în aceste localităţi activitatea de cunoaştere a trecutului, a artei şi culturii populare ca şi mişcarea artistică de amatori se situează la loc de cinste în timpul nostru. În felul acesta, cultivarea tradiţiilor de creaţie populară îmbrăţişează întregul tablou al patrimoniului cultural şi leagă organic prezentul de trecut, înnoirile evoluând ascendent de la o bază stilistică unitară.
Tot mai evident şi mai concludent a devenit faptul că muzeele săteşti răspund unei necesităţi contemporane, mai ales că locuitorii şi-au adus o însemnată contribuţie la înfiinţarea acestor instituţii de cultură, formarea colecţiilor fiind rezultatul unei cât mai largi acţiuni de donaţie benevolă a obiectelor respective pentru muzeu. (…)
La Cristian, în cadrul procesului de organizare a unui muzeu sătesc complex, care va prezenta istoria, arta şi cultura populaţiei româneşti şi germane de aici, a fost terminat şi s-a dat în folosinţă primul sector: casa muzeu germană. Este vorba de o casă monument de arhitectură din secolul al XVII-lea, compusă din cinci încăperi la etajul înălţat pe un parter-pivniţă. Construită din piatră, cărămidă şi lemn, astăzi adusă la forma ei iniţială, casa vorbeşte de la sine despre concepţia şi modul de trai al populaţiei de colonişti saşi şi landleri, care veniţi în etape istorice diferite – conlocuiesc de veacuri cu populaţia românească băştinaşă. Tinda, cămara de afumat, camera mare din faţă, camera de locuit şi cămăruţa bătrânilor – toate au fost mobilate şi compuse într-un ansamblu de interior care redă în mod veridic imaginea modului de viaţă şi ocupaţia acestei populaţii, într-o comună ce face parte astăzi din judeţul Sibiu şi de a cărei istorie este legat puternic trecutul său.
Pentru munca, priceperea şi entuziasmul depus de către organizatorii celor două muzee săteşti menţionăm aici cel puţin numele câtorva, de ex. la Gura Rîului, pe directoarea căminului cultural, prof. Paraschiva Stoian, pe vrednicii soţi Ştefănescu, pe Maria Hanzu şi mulţi alţii; la fel la Cristian,pe profesoara Göllner, pe Mihai Haupt şi pe Sieglinde Bottesch, etc.
De asemenea, aducem un prea modest omagiu sutelor de donatori de obiecte, ale căror nume se află înscrise în listele afişate la intrarea în muzee şi pe etichetele din expoziţie.
Prin obolul şi munca acestora, ca şi cea a activiştilor de la comitetele de cultură şi artă de la judeţul şi municipiul Sibiu, ca şi prin contribuţia substanţială a specialiştilor de la Muzeul Brukenthal, s-au născut cele două instituţii noi de cultură, care – prin muncă de cercetare ştiinţifică şi prin îmbogăţirea necontenită a colecţiilor – vor putea oferi noi posibilităţi de instruire şi educaţie, valorificând un patrimoniu a cărei importanţă va creşte tot mai mult, pe măsura scurgerii timpului şi pe măsura transformărilor pe care viitorul le va aduce, într-un proces de necontenită înnoire.
Acum, la trecerea a aproape patru decenii de la inaugurare, cu toţii putem constata că entuziasmul acelor vremuri a trecut, iar după 1990, timpul şi praful s-a aşternut şi peste casa muzeu. Este cu atât mai de apreciat dorinţa administraţiei publice locale de a introduce casa – muzeu într-un proiect de restaurare/renovare atât a casei cât şi a patrimoniului mobil existent, proiect posibil a fi pus în practică din fondurile europene nerambursabile destinate renovării satelor.
Cel mai important eveniment din istoria imobilului a fost transformarea acestei locuinţe tradiţionale în muzeu sătesc în deceniul şapte al secolului trecut; s-a salvat, astfel, o casă săsească reprezentativă pentru stilul francon, o gospodărie ce conservă „in situ” un patrimoniu material mobil reprezentativ pentru civilizaţia săsească rurală a ţinutului Sibiului. De altfel este singura casă – monument istoric – muzeu ce conservă modul de locuit al saşilor în spaţiul rural, casele parohiale săseşti din sate fiind transformate treptat – în ultimele decenii – în mici pensiuni sau în locuinţe ale preoţilor. Casa păstrează o colecţie importantă săsească – putând rivaliza, ca valoare, cu Centrul Cultural de la Noul Român „Dr.Gh.Telea Bologa”, o casă românească reprezentativă pentru Ţara Oltului, donată (în 2003) de dr. Gh.Telea – Bologa Ministerului Culturii şi Cultelor iar prin Hotărâre de Guvern trecută în administrarea Complexului Naţional Muzeal ASTRA. Deşi s-au făcut demersuri în sensul preluării de către Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Consiliul Local Cristian fiind de acord cu administrarea de către reputatul muzeu sibian a acestui patrimoniu, conducerea muzeului a amânat luarea unei decizii, motivaţia fiind lipsa fondurilor.
Descrierea imobilului. Pe terenul de formă dreptunghiulară rezultat din departajarea curţii de grădina lotului iniţial, având suprafaţa de 1296 mp, cu latura lungă la stradă, este amplasată casa cu subsol la nivelul terenului şi parter înalt. Clădirea este amplasată pe partea stângă a lotului. Din curte are două intrări, una spre pivniţă iar alta spre parter.
Accesul în subsol din curte se face printr-un hol spre cele două încăperi, una cu intrare şi din stradă. Încăperea din faţă a avut diverse funcţiuni, inclusiv comerciale iar cea din spate avea rol de pivniţă. Ambele încăperi au boltă semicilindrică din cărămidă. La subsol se distinge şi un arc, de asemenea din cărămidă, cu rol de susţinere a zidului de la parter.
Accesul la parter se face printr-o scară de lemn din curte care conduce spre un mic hol deschis spre exterior. De aici se deschide accesul atât spre pod cât şi spre celelalte spaţii de la parter. În partea dinspre stradă a imobilului sunt dispuse doua încăperi. La camera mică, amplasată în stânga, accesul se face direct din cerdac, în timp ce la camera mare din faţă se intră prin camera de zi. De aici, există şi un acces spre camera din spate. Încăperea mare din faţă are tavanul tencuit şi decorat cu stucatură de factură barocă, încă un element de datare a monumentului. Celelalte încăperi au tavanul din lemn, cu grinzi aparente.
Sistemul constructiv este constituit din fundaţii de piatră şi cărămidă, zidărie portantă din cărămidă, cu grosimi variind între 55 şi 34 centimetri, incluzând şi tencuielile, planşee în boltă din cărămidă peste subsol, planşee din grinzi şi scânduri de lemn peste parter, şarpantă din lemn cu învelitoare de ţiglă solzi.
Finisajele interioare: tencuieli drişcuite, zugrăveli cu var, pardoseală din duşumea şi cărămidă tâmplărie din lemn, uşi pictate. Finisaje exterioare: tencuieli şi zugrăveli pe bază de var, jgheaburi şi burlane din tablă zincată, vopsele din ulei la tâmplăria din lemn. Cornişa este profilată, ferestrele dinspre stradă dispun de ancadramente, iar parapetul de decoraţii din stucatură.
Starea generală de conservare este satisfăcătoare. La nivelul pivniţei în încăperea dinspre stradă se observă pete de săruri în partea inferioară a pereţilor datorate umidităţii provocate de capilaritate, în condiţiile betonării pardoselii. La nivelul holului tencuiala este degradată, prezentând aspect fărămicios datorat umidităţii excesului de umezeală.
Lucrări anterioare de restaurare au fost executate în 1994 de către primăria comunei Cristian, cu sprijinul organizaţiei Siebenbǜrgische Stiftung, din R. F. Germania. Propunerile specialiştilor au vizat necesitatea unei noi restaurări care să înlăture deficienţele anterioare, proiectul elaborat prevăzând atât lucrări de restaurare a imobilului cât şi de conservare şi restaurare a patrimoniului mobil. Primăria Cristian, în 2014, a restaurat faţada clădirii, restabilindu-i frumuseţea de altădată.
Material preluat din lucrarea monografica de incurajare a activitatilor turistice.